sâmbătă, 13 mai 2017

Testul parfumului-altceva ce ştie toată lumea

Acum câteva zile a venit în vizită la mine o verişoară şi prietenă dragă. Am stat o mulţime de vorbă, o groază de subiecte în comun, apoi am decis să ne scoatem copiii în parc. Înainte să ieşim, verişoara m-a întrebat dacă am un parfum cu care să se dea şi i-am arătat parfumul meu. L-a mirosit şi m-a refuzat pentru simplu fapt că nu-i place. Primul impuls pe care l-am avut a fost acela de revoltă. "Cum adică nu-i place parfumul meu? Adică mă dau cu un parfum naşpa?" Apoi a venit admiraţia. "Opaa, stai că-i bine, vara mea are personalitate, ştie ce-i place şi nu acceptă lucruri doar ca să nu supere". M-am analizat mult în jurul acestui subiect şi am făcut legătura cu tipul meu de personalitate, cel pacifist, relaţional, care nu vrea să supere pe nimeni şi reacţia mea fost una cât se poate de conformă cu genul care vrea să ţină oamenii cât mai aproape de el chiar şi lăsându-se pe sine. Acceptarea parfumului meu era un echivalent al acceptării mele, chiar şi la un nivel minimal.
Altă dată, am sesizat la o prietenă un parfum care mi-a plăcut foarte mult. Am întrebat-o ce marcă e şi mi-am cumpărat şi eu. Suprinzător, still one of my favorites. Mai târziu am aflat că o deranjează faptul că-mi place şi mie. M-a amuzat situaţia, pot spune că o înţeleg însă parfumul nu este o amprentă, nu e ceva unic. Însă este un marcator. Spune ceva despre tine. Însă faptul că ne place mândurora, care suntem destul de diferite, oare ce spune asta? Poate nimic mai mult decât că e un parfum pe care, până la urmă, noi îl personalizăm. 
Când eram elevă la şcoala generală, mama mi-a cumpărat un palton roşu, gen clopot. Era superb şi îmi stătea foarte mine, însă atunci când mai vedeam pe cineva cu acelaşi palton, traversam pe partea cealaltă. Nu suportam ideea că mai este cineva ca mine. Aşa gândeam atunci, însă faptul că purtăm aceleaşi haine sau că ne dăm cu acelaşi parfum nu pune egalitate între oameni. Importanţa unicităţii este dată de aspecte mult mai profunde.
Din categoria "incredibila uşurătate a fiinţei" pot aminti un alt caz care s-a întâmplat cu mulţi ani înainte, să fie vreo 16. O foarte bună prietenă m-a invitat la sora ei acasă.  Casa ei era ca un templu pentru mine. Pe o noptieră şedeau ademenitor câteva flacoane de parfum. Super brand-uri. Am încercat unul şi mi-a plăcut enorm. Peste ceva timp mi-am cumpărat şi eu. Eram mândră de mine. De parcă acel parfum ar fi fost o poţiune magică din frumuseţea şi genialitatea sorei prietenei mele. Cât de convinsă eram că îmi place acel parfum, asta doar pentru că era asociat cu ea. În fine, între timp, am mai experimentat şi alte parfumuri, am mai crescut. Am intrat şi eu, ca tot omul în parfumerii în căutarea a ceva al meu şi l-am descoperit. Apoi, s-a întâmplat la muncă, pe coridoare un parfum extrem de dulce şi neplăcut, cu toate astea extrem de cunoscut. Cu chiu cu vai mi-am adus aminte. Iar posesoarea parfumului nu era nici pe departe una plăcută mie. Însă asta n-are nicio relevanţă. Cert este că difrenţa o face purtătorul. Omul sfinţeşte casa nu casa pe om. Aşa cum dacă un cocalar se plimbă pe străzi cu aceeaşi maşină cu care te plimbi tu, nu înseamnă că maşina e naşpa. Asta înseamnă că tu eşti un exemplu care dă stil acelei maşini. Arăţi că se poate şi-aşa, nu contează ce spune lumea. 
Felul în care porţi o haină îi poate da plus valoare. Poate fi şi o cioarsă de tricou. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu